Articol despre ce vreau eu

Astazi parca e o zi diferita de toate celelalte, si nu pentru ca incepe scoala, ci pentru ca pur si simplu asa ma simt eu. Nu-mi pasa de nimic si incep sa ma gandesc la multe chestii care m-au adus in situatia asta. Mi s-a mai intamplat sa stau si sa contemplu asupra lucrurilor care mi s-au intamplat si mi se intampla in continuare, dar parca acum e diferit. Stiti senzatia aia cand nu aveti chef de nimeni si nimic si nu va mai suportati nici pe voi? De ce am ajuns asa? Cred ca din cauza ca nu am finalizat aproape nimic din ce am inceput sa fac si mi-am batut capul cu parerea altora despre mine. Lacunele copilariei… preferam sa stau la calculator si sa nu ies cu prietenii la un fotbal/o samanta si alte chestii puerile din timpurile noastre. Si stiti ce? Stiam ca nu fac bine, dar totusi faceam. Gandirea mea lucra impotriva mea si am ajuns sa gandesc ca tot ce fac este prost, nu e bun si sa ma critic in ultimul hal, pana la ultimul detaliu! Si stiti ce? Acum, in momentul asta in care ma simt gol, realizez ca am procedat bine in trecut. Socant, nu ? Daca stau sa analizez situatia, eu defapt faceam ceea ce voiam, ceea ce simteam si nu dadeam doi bani pe parerea altora despre mine, insa totul era inconstient. Perioada aia a fost undeva prin clasa a 6-a si a 7-a, iar mai apoi am zis ca  trebuie sa mai ies si afara, aveam destule amintiri placute cu prietenii din copilarie si aveam idee cam ce inseamna distractia fara jocuri pe telefon/tableta si alte prostii. Stiam ca un mar furat dintr-un copac valora mai mult decat marul pe care mama mi-l cumpar si-mi zicea: „de ce sa-ti rupi pantalonii in fund pentru mar cand eu iti pot cumpara 1 kg de mere din piata? „. Acel mar avea o poveste in spate, altfel ma simteam cand stateam cu frica sa nu ma prinda cineva sau sa se rupa creanga de sub mine, iar mai apoi savuram un mar,niste „corcodele”. Nu imi place sa judec si nu acesta este scopul acestui articol. Ii las pe cei mai mari decat mine sa comenteze in legatura cu generatia din zilele noastre, insa eu vreau sa cred ca am avut o copilarie aproximativ cum au avut-o cei din generatia 90′. Am discutat cu un prieten mai mare decat mine cu vreo 7 ani, prieten plecat de mai bine de un deceniu in Italia, dar care totusi isi gaseste o luna sau 2-3 saptamani pe an sa vina in Romania sa vina in vizita la neamuri, dar in mare parte petrece timpul cu „cei din fata blocului”( Ador expresia asta si nu voi inceta sa o folosesc niciodata.) Ii ascultam pe cei mari cand povesteau cu nostalgie despre intamplarile lor din copilarie si m-am regasit in multe dintre acele intamplari si chiar sunt mandru ca am avut o copilarie care chiar este copilarie in adevaratul sens al cuvantului.

Am deviat putin mai mult de la subiect dar totusi vreau sa termin ce am inceput, ca asa spuneam in deschiderea articolului, nu? Ma plangeam ca nu termin nimic si ca asta m-a adus in aceasta situatie. Ziceam ca trebuie sa te ocupi intai si intai de ceea ce tine de tine, absolut tot. Nu lasi nimic de la tine, pana si lucrurile minore pe care chiar le poti amana nu le anula pentru cineva care iti cere o favoare care pentru el inseamna mult. Prietenii vor incepe sa te vada ca tipul care nu are ce face cu timpul lui si se gandesc sa iti dea de treaba pana in momentul in care ii refuzi si acestui iti vor da o replica gen: „Hai ma doar nu faci altceva mai important…” si daca raspunsul ramane tot nu, acestia vor incepe sa se distanteze de tine. Asta este punctul in care vrei sa ajungi, sa ii distantezi pe cei care se supara cand nu ii ajuti cu ceva(in mod regulat) din care tie nu iti iese nimic. Pentru tine trebuie sa existe doar tu si persoana ta, nimic altceva. Mai tarziu vei vedea ca dupa ce incepi sa ii pui la punct pe asa zisii prieteni/colegi(profitori), vor incepe sa te barfeasca, sa se uite urat, sa evite sa te mai intrebe in mod direct anumite chestii, iar in final dupa o perioada mai lunga de timp cand isi vor da seama cat de penibili sunt, vor incepe sa vorbeasca cu tine dar abia atunci vor fi ei cu adevarat. Nu iti vor mai cere nimic si vor incepe sa te respecte mai mult pentru ceea ce esti tu si nu pentru ceea ce le oferi.

Cam atat pot scrie in seara aceasta, insa voi reveni maine si in alte momente in care simt ca vreau sa imi spun parerea dar prefer sa o pastrez pentru mine.  Incerc sa redescopar acea bucurie pe care o aveam inainte cand scriam pe blog si sa redevina un obicei de-al meu.

PS: am aproape 18 ani acum, dar in mintea mea sunt inca un pusti care cauta aventura.

jamesy-boy-photo-5279258daa2cd

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s